Archive for March 16th, 2008

Dacia Sandero, o masina pentru tineri

Sunday, March 16th, 2008

sanderoRenault Sandero a fost prezentat pentru prima data in septembrie 2007 la Salonul Auto International de la Frankfurt, fiind, in fapt, a cincea versiune construita pe platforma Logan, alaturi de berlina, break (MCV), furgon (VAN) si pick-up.

Din 2008, modelul Sandero a intrat si in portofoliul Dacia, fiind prezentat ca atare la Geneva. Acesta este un hatchback in 5 usi, aflat la intersectia dintre Logan si noul Clio, fiind cu siguranta cel mai atragator model Dacia. Posibil si cel mai ieftin.

Daca sedanul a fost realizat pentru a oferi maximum de spatiu in schimbul unui pret cat mai mic, raspunzand astfel nevoilor imediate de transport ale familistilor cu venituri medii, hatch-ul trebuie ca tinteste un public mai tanar si mai grijuliu cu imaginea personala.

Cu un portbagaj de numai 320 de litri (fata de 510 litri, in cazul sedanului) si un habitaclu practic neschimbat, Sandero mizeaza pe designul mai cizelat decat al Loganului cu patru usi. Hatch-ul, cu 25 de centimetri mai scurt decat berlina, va fi cea mai mica Dacia, deci si cea mai usor de parcat in aglomeratiile urbane.

Nu se stie deocamdata ce motorizari va oferi versiunea hatchback in Romania, dar se poate presupune ca prima optiune va fi reprezentata de actuala gama de propulsoare, compusa din trei unitati pe benzina (1.4 75 CP, 1.6 90 CP, 1.6 16v 110 CP) si una pe motorina (1.5 dCi 85 CP).

sandero 1In acest caz, pretul de pornire pentru versiunea Sandero 1.4 MPI ar putea fi mai mic decat al berlinei cu aproximativ 500 de euro - circa 5.900 de euro cu TVA.

Dacia, construita pentru prima oara in afara tarii

Sandero a fost gandit pentru a continua succesul Loganului pe piata latino-americana si are elemente atat din Clio, cat si din Logan. Hatchback-ul, care va purta marca Dacia, va fi lansat in Brazilia si Argentina la sfarsitul acestui an, iar in Europa in primavara anului viitor. Odata cu lansarea pe piata a modelului Sandero, si marca Dacia va cunoaste o premiera: aceea a constructiei in afara tarii.

Cel mai probabil, noul model al Renault destinat pietei europene va fi construit pe platforma de la Pitesti, pe de o parte pentru ca toate celelalte platforme ale grupului francez din regiune (Turcia, Slovenia sau Maroc) lucreaza la capacitate maxima, dar si pentru ca fabrica argeseana este compatibila cu derivatele Logan, asa cum este Sandero.Detalii tehnice Sandero

sandero 2Hatchback, 5 usi

Lungime: 4,02 metri
Transmisie: cutie manuala cu cinci trepte de viteza
Capacitatea portbagajului: 320 de litri
Motorizari: benzina, diesel in Argentina si „flexfuel” (biocarburant) in Brazilia
Motor: 1,6 litri
Sistem de franare: ABS Bosch 8.0
Garantie: 3 aniDetalii tehnice Logan

Berlina, 4 usi

Lungime: 4,25 metri
Transmisie: cutie manuala cu cinci trepte de viteza
Capacitatea portbagajului: 520 de litri
Motorizari: benzina, diesel
Motor: 1,4 litri, 1,5 litri, 1,6 litri
Sistem de franare: ABS Bosch 8.0
Garantie: 18 luni

Noua emblema dacia sandero

Sunday, March 16th, 2008

Noua emblema Dacia la “disectie”


Noua emblema Dacia la “disectie”

Ce parere aveti despre noul logo Dacia?

A doua premiera a Daciei, pe langa Sandero, a fost si noul logo. Epoca vechii embleme cu triunghiuri mici e pe cale sa apuna. Noul logo e alcatuit din trei elemente: o placuta superioara cu inscriptia DACIA, partea inferioara acesteia, asemanator unui calandru si U-ul enorm, care subliniaza ansamblul. Francezii gasesc noua sigla mai elevata decat cea precedenta, desi unii spun ca seamana cu un desfacator de sticle.

 

Attached Thumbnails

Click image for larger version  Name:	DSC03575.jpg Views:	490 Size:	782.6 KB ID:	477892 Click image for larger version  Name:	mik.jpg Views:	498 Size:	1.08 MB ID:	477893

Sandero se va vinde si in Marea Britanie

Sunday, March 16th, 2008

Dacia se pregateste sa intre in cursul acestui an in premiera pe piata britanica. Daca Logan a fost considerat de conducerea companiei-mama un model nepotrivit pentru lansarea marcii romanesti in Albion, noul Sandero a fost asteptat tocmai datorita noii imagini pe care Dacia a primit-o odata cu lansarea acestuia. Britanicii nu stiu inca ce gama de motoare va fi aleasa pentru a forta intrarea Dacia intre marcile de volum din UK, insa dieselul va face parte in mod sigur din optiuni datorita cantitatii reduse de emisii poluante, un element deloc de neglijat avand in noile reguli de mediu din Londra
Dacia Sandero va fi vandut in marea Britanie prin dealerii Renault, intre 30 si 50% dintre showroom-urile marcii franceze urmand sa aiba o zona speciala branduita Dacia. Ultimele informatii din Albion arata ca pretul de la care va porni Sandero pe aceasta piata va fi de 7000 de lire sterline (aproximativ 9150 de euro).

sursa: www.automarket.ro

motor sandero

Sunday, March 16th, 2008

Foto - Motor Dacia Sandero

poze dacia sandero bord

Sunday, March 16th, 2008

card null